În ultimele zile, situaţia din comunităţile româneşti din Italia şi stabilirea unui plan de acţiuni care să prevină atitudinile şi manifestările îndreptate împotriva românilor a devenit o prioritate naţională. Aceasta, în condiţiile în care premisele nu sunt deloc favorabile României şi românilor.
Pentru că, pe fond, problema este mult mai complicată.
Violenţelor săvârşite de imigranţi, li se adugă o problemă mult mai spinoasă pentru guvernul italian şi pentru italieni: dreptul de muncă. Nu de puţine ori, italienii au protestat împotriva imigranţilor. Nu e uşor, ca în propria ţară, să fi dat la o parte, pentru a face loc unor străini, care îşi oferă serviciile la preţuri incomparabil mai mici. Iar, tu, ca cetăşean al acelei tări, să fi lăsat la o parte.
Prin urmare, decesul Giovannei Reggiani, provocat de un român, a reprezentat doar scânteia. Care, aprinzându-se, pârjoleşte tot.
În condiţiile creşterii tensiunii dintre cele două state, cred că declaraţiile de ieri ale preşedintelui nu au făcut altceva decât să toarne paie pe foc. În stilul-i caracteristic. Numai că, de această dată, preşedintele a omis un lucru. Nu s-a adresat românilor, ci unor străini. Cărora nu le pasă de români, ci de proprii cetăţeni. Iar valul de xenofobie îndreptat împotriva românilor nu aşa va fi stopat. Ci cu soluţii. Un lucru care îi este total necunoscut preşedintelui.
Aşadar, după părerea voastră, care sunt soluţiile?

24 comentarii:
cred ca am mai spus care ar fi solutia; si tine si de presedinte, si de guvern, si mai ales de justitie.
Aplicarea fara discriminare a legii. pentru toata lumea. inclusiv politicieni, ca tot veni vorba.
p.s. daca te intalnesti cu Tariceanu, nu-i spui tu sa nu mai dea legi si OG pt protejarea penalilor? de fapt, ar trebui sa le zici tutoror parlamentarilor care au facut modificarile alea (in unanimitate) haioase, de tre sa umble procurorii cu clopotei dupa infractori.
Dracu
Din pacate nu exista solutii altele decat pedepsirea infractorilor. Cum sa-i pedepsim daca bravii politicieni au schimbat legea astfel incat nu pot fi ascultati suspectii decat dupa ce sunt avertizati, doar ca sa protejam pe caltabosarii din guvern?
Si din pacate si legile in strainatate sunt proaste deoarece condamna doar descriminare etniilor si raselor dar nu si a cetatenilor, astfel ca si boii aia care generalizeaza nu au curajul sa strige impotriva tiganilor, desi e clar ca ei sunt problema, ci impotriva romanilor. Atat presedintele cat si restul autoritatilor ar trebui sa ceara schimbarea acestor legi care permit discriminarea anumitor cetateni.
avea dreptate Nastase ca seful statului este un "creator de haos in Romania"
Solutie imediata pentru problema din Italia nu exista. recomanda dlui. Taricenau, care merge saptamana aceasta la Roma sa propuna autoritatilor italiene detasarea mai multor ofiteri romani in orasele in care sunt multi romani, sa lucreze cu politistii de acolo. Apoi, guvernul roman a gresit profund cand a renuntat sa trimita in Italia si Spania consului pe probleme de munca. Stii ca a existat o decizie in acest sens, sper.
Toleranta autorit[tilor din toata Europa afata de munca la negru din tarile lor determina o asemenea problema peste tot. Cine accepta munca la negru isi asuma riscul de a primi si persoane certate cu lege. Infractiunea tolerata (pentru profitul nelegal al unor patroni) cheama infractiune cu violenta. O politica europeana (sau cel putin politici strans armonizate la nivel european) de reprimare a muncii la negru ar rezolva multe probleme.
Pe plan intern, inventarierea comunitatilor omogene de tzigani ;i adoptarea unor planuri multianuale (cu finantare asigurata!) pentru integrare sociala ar fi vitala. Au nevoie de case, scoala, ingrijire medicala minima, locuri de munca potrivite pentru ei. La nivel local nu se poate face nimic. Gestionarea programelor trebuie sa fie facuta de la nivel national.
@Ana
de casa am nevoie si eu. si de un loc de munca decent (in Romania).
de ce mama dracu sa fiu discriminat fin'ca nu m-am nascut tigan????
adica io tre sa ma duc unde si-a intarcat mutu iapa si dracu copchii, sa MUNCESC pentru a-mi strange bani, sa-mi iau casa la preturile imbecile din Romania, si tot din banii mei, sa dau ca sa le dea guvernu casa moka tiganilor?
ia sa-i ia dracu pe toti, guvernanti si tigani laolalta...
Dracu
care sunt soluţiile?
Pai domnului Cioroianu are o solutie:
"Ieri eram la Cairo si ma gandeam - sigur, e o fantezie ce va spun - ce bine ar fi, cand auzi de asemenea cazuri, sa ai vreo trei kilometri patrati cu sarma ghimpata in mijlocul desertului, sa-i arunci acolo."
Dincolo de "gluma" asta ministeriala, consider ca isteria italienilor trebuie privita si in contextul alegerilor si cred ca e bine ca voci publice sa faca clar si raspicat distinctia intre romanii care muncesc cinstit in Europa si minoritatea de tigani si romani care fura/jefuiesc/etc in Europa.
Pe de alta parte nu cred ca exista solutii reale pe termen scurt. Trebuie tinut cont ca exista o spirala al violentei: criminalitatea mica (cersit, spalat parbrize) ramasa nepedepsita duce la cea medie(furat din buzunare, furturi de masini) care duce la randul ei la criminalitate mare( talharii, violuri, crime). Crima organizata se bazeaza pe aceasta spirala cand isi selecteaza membrii.
Rudy Giuliani a sustinut si implementat un program "Broken Windows" care avea la baza principiul (confirmat de rezultate) ca taxand rapid si eficient micile infractiuni vor scadea si infractiunile grave. (daca nu vei repara imediat o fereastra sparta la o cladire ai sanse mari ca si celelalte ferestre sa fie sparte, dar daca o repari rapid oamenii nu vor mai fi tentati sa sparga si celelalte ferestre)
Pe de alta parte cum poti opri un om care e frustrat(social, profesional, cultural) si doreste sa se imbogateasca rapid indiferent de mijloace si "sa le arate el lor"? Mai ales cand suna atat de simplu: dai 1-2 ani niste lovituri, strangi banii la saltea si apoi iti deschizi o afacere ( florarie, fabrica de paine, etc). Nu poti elimina dar poti sa incerci sa reduci acel procent "criminal". Si in special prin educatie.
Cat timp politia doarme atunci cand minorii sunt casatoriti, cand mireasa e platita de catre viitorii socrii, cat timp copiii sunt trimisi la cersit, nu avem nici o sansa sa micsoram acest procent.
1. eu platesc impozite.
2. ei nu platesc impozite
3. de ce banii mei sa se cheltuie pe ei? Stim cu totii ca oricate programe de reconversie, de formare profesionala, de case, de scoli, de loc de munca am face, aia nu vor sa munceasca.
* apropos din banii pe care ii dau statului sa se finanteze constructie de case pentru tigani? si scoli pentru ei? care ei nu produc nimic? dar pentru copii romanilor care isi rup spatele ce facem? intai rezolvam problemele lor si apoi ale tiganilor. copilul meu merge la scoala particulara unde statul asta roman, nu da nici un leutz. in schimb are niste norme ce trebuie respectate de scolille si gradinitele particulare (foarte bine). Dar cele de stat nu respecta nici una!
e alegerea mea ca mi-am dat copilul la gradinita si scoala particulara. l'as fi dat la stat akolo unde cu totii am facut scoala (aia comunista) dar securitatea copilului in scoala nu exista, si minimele conditii de igiena nu sunt respectate cu textul : nu sunt bani. eu cred ca SUNT bani, numai ca reforma in invatamant trebuie sa inceapa cu incompetentii de directori, care sa nu mai fie NUUMITI (cu concurs de forma) politic ci STRICT pe CALITATI MANAGERIALE.
4.sunt de acord cu initiativa pc-ului.
5. absolut orice masuri iau italienii impotriva minoritatilor, sa luam si noi acelasi masuri impotriva lor.
6.daca tiganii vor sa traiasca in traditia si cultura lor, nu am nici o obiectie, dar sa nu mai ceara bani de la stat.
7. cum ati vrea sa fie toleranti italienii fata de tiganii romani cand nici noi nu suntem. DELOC
8. hai sa-i strangem si sa-i trimitem la dracu' in tara lui bananiera de unde se trag (de fapt vin din india)
9. Nu e normal ca toti romanii sa fie bagati in aceeasi oala.
uitesem sa va spun de curiozitete stie cineva ce procent de italieni cu cazier sunt in romania?
va spun eu mare de TOT.
si la noi vin toate ciurucurile care nu prea mai au ce face akolo.
si se numesc investitori !
si tot romanu' crede ca a dat lovitura daca a venit italianu peste el. de romance nu mai zic nimic, ce neuron , lipsa SNC
@vrajitoru
coooaneeeee,
tineti-i dracu acolo, ca au si astia tiganii lor.... numa ca mai putini. ce v-am facut?
numa ca guvernu de aici nu prea se poarta asa cu manusi ca lumea civilizata.
acu vreo luna de zile le confiscau puradeii cersetorilor care erau cu ei pe strada. maaaama, ce de chiraituri erau... urlete, zbierete, tavaleala pe jos, da nu aveau tupeul sa dea in politai, ca ii vedea sfantu...
asa ca mai nou tiganii de aici nu mai cersesc cu puradelu in brate, ci cu POZA puradelului. tare de tot faza... :D
Dracu
off topic
:D
http://www.realitatea.net/
109681_Membri-PNL--transportati-cu
-microbuze-scolare-.html
Diana, ne poti spune un punct de vedere personal? :D
Dracu
Sa se mareasca pedepsele in noul C.P.Sa se mai construiasca cateva puscarii in care sa fie adusi tigani si politicieni hoti,laolalta.
Iar italienii sa ne lase cu pretentiile lor,ca nu noi am inventat Mafia...Oricum,ca unul ce are de a face cu ei zilnic,va spun ca prefer romanii.Marea majoritate sunt tepari si nu stiu decat sa caute motive sa te penalizeze putin,asa...Cu un italian nu rezolvi nimic decat daca tipi mai tare decat el!
Senzationala poza ta! Super!
mi se pare iresponsabil să tratăm subiectul acesta atât de superficial. nu poți să spui președintele e de vină, politicienii italieni sunt în campanie, romii sunt hoți prin definiție, românii iau locurile de muncă ale italienilor. hai să vorbim despre ce se face la nivel european pentru incluziunea romilor, cea mai mare minoritate din europa, ce face guvernul român pentru incluziunea romilor, cum de au trecut 3 zile de când s-a dat respectiva legea și până s-a trezit vreunul din politicienii români.suntem stat membru al UE și nu suntem în stare să aducem discuția asta la nivel european.de fapt ăsta e și marele merit al ieșirii lui Băsescu aseară că a dat două sugestii de acțiuni la nivel european pe care Cioroianu le-a și ascultat azi. în fine același Cioroianu care vorbea de niște lagăre în deșert, o fantezie de-a lui doar...
diana, ai o fauna pe aici...
Diana,
te inspecteaza sefii pe blog? :D
(vezi ultimul anonim)
sper sa nu-ti taie din salariu ca nu reusesti sa mobilizezi mai multi liberali... :D
Dracu
@ dracu
vezi, asta e o mare problema a romanilor: capra vecinului.
ai tu grija de salariul tau, ca de al meu am eu grija singura :)
Diana,
nici o problema. al meu tropaie nerabdator sa intre in cont pe 20. :D ca are multe de facut, mititelu de el... :D
cotetu ala comunist o sa inghita o buna parte.
Dracu
normal ar fi ca fiecare sa plateasca pentru ceea ce face. nu sa fie toti judecati pentru fapta unuia.
problema cu tiganii e veche si, atata vreme cat nu se vor lua masuri radicale, nici nu cred ca se vor rezolva
Ce ziceţi de asta http://realiatealuipetria.blogspot.com/2007/11/redeschideti-auschwitz-ul-pentru-romani.html ?
Vrajitorule Alb,
si eu platesc impozite. M'as bucura mult daca banii platiti de mine ar fi cheltuiti cu mai mult folos, iar scolile pentru tzigani (nu agreez termenul rrom) ar fi folosite cu adevarat.
E o investitie pe care o faci in siguranta ta si a copiilor tai. Un om care nu are nimic de pierdut iese in strada si iti da in cap (vezi cazul Reggiani).
Daca insa ai grija sa incluzi omuletul, orice culoare ar fi el, daca il determini sa respecte sistemul ca si tine, nu va mai iesi in strada sa dea in cap - va avea de pierdut ceea ce ai pierde si tu daca ai face asa ceva.
Sistemele de incluziune sociala nu sunt atat de mult o inventie crestina, cat o investitie intr'o societate sigura.
Presedintele greseste nu in continut, ci in intentie. Ar fi trebuit ca de la inceput ai nostri politicieni sa ia atitudine, dar cu gandul la romani, nu la roman ca electorat, cum a facut Basescu.
Uite, capsunarii chiar sunt oameni cinstiti, vezi clipul asta
http://www.youtube.com/watch?v=u6oOZNm6-JU
Poate ca povestile lor ar trebui valorificate mai mult ca imagine, nu doar dupa aportul la PIB...
adina valean nu are sanse.Lipseste carisma,lipsesc multe.
Solutia este la toata lumea:
- si sa nu se mai foloseasca un astfel de subiect delicat in scopuri politicianiste (invinovateti pe altii ca sa iesi tu bine) (lucru valabil si in Romania, si in Italia; pare-se ca politicienii spanioli si presa spaniola sunt mai cu capul pe umeri)
- si sa existe politici si programe adresate concret populatiei rome (de ex, sa nu mai fie tolerate abandonurile scolare)
- si la nivelul UE sa existe o politica mai clara in privinta imigratiei
Dar cine sa le faca???
Trimiteţi un comentariu