Acesta este ordinul transmis ieri de generalul Bădălan trupei sale.
Acelaşi general care, timp de o lună de zile, atât cât a ţinut campania electorală, trâmbiţa peste tot despre aşa-zisul blat PNL - PSD de la Brăila. Deşi, reiese clar, el ştia mai multe. Acum nu putem să ne prefacem că nu ştim faptul că băieţii cu stele multe la purtător sunt mult mai bine informaţi. Şi nici că, dacă se pricep şi ei la ceva, acel ceva este dezinformarea, sau intoxicarea, spuneţi-i cum vreţi.
Politic vorbind, nu cred că a uimit pe cineva întoarcerea la matcă, e firesc ca sângele să nu se facă apă. Nu cred că a fost vreo mare surpriză nici faptul că nu a trecut încă săptămâna şi marele comandant de oşti democrate şi-a schimbat orientarea. De doctrină nici nu a fost vorba vreodată, aşa că nu insist.
Am însă o nedumerire. Credeţi că marele general chiar îşi consideră alegătorii lipsiţi de minte? Credeţi că s-a gândit vreo clipă că cei care l-au votat au făcut acest lucru tocmai a pentru a scăpa de noii săi aliaţi?

6 comentarii:
exista vreun moment al zilei in care sa te uiti in oglinda? voi care la bucuresti sprijiniti pe unul pe care l-ati dat afara pentru incompetenta (nicolaescu-oprescu)!
apropo, care a fost rezultatul la braila?
Din cate stiu PNL il sprijina la Bucuresti pe Oprescu. Si care e problema!!!
Nu vad de ce PD-L l-ar fi sprijinit pe Cibu. Poate doar de amorul artei.
Sprijinindu-l pe Simionescu,PD-L reuseste sa evacueze PNL-ul din scena politicii brailene. Daca Stancu este destept se va prinde de efectele unei asemenea manevre si va oferi si PNL-ului niscaiva posturi in administratia locala. Daca nu, peste patru ani vom avea la Braila o lupta in doi PSD si PD-L.
Sa il auda Dumnezeu pe Basescu si sa-l voteze pe Oprescu :lol:
Parca traiesc o piesa de a lu nenea Iancu, numai ca actorii nu au talent si regizorii sunt amatori. Pai, ce doctrina d-soara, e setea asta dupa putere. Cum se face ca pe politician il intereseaza soarta alegatorului numai in campanie?
Or mai fi si exceptii, dar alea nu apar la ziar, ca nu e stire si nu face rating.
Oprescu nu are sanse la bucuresti ca aia urasc fosti fsn-sti din aripa lui iliescu ca saracii au trait mineriadele si cine si-a furat o bata pe spate nu uita cat o trai cum e sa fi administrat de talibani. Dar poate ma insel...
Doriti sa faceti ceva bani in plus, 3 minute pe zi?
Solutia: http://bux.to/?r=buxtotrader
Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e
foarte simpla. Din pub licitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori
si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Iata pasii care trebuie urmati:
1. Mai intai copiaza link-ul acesta: http://bux.to/?r=buxtotrader
2. Inscrie-te, completand toate casutele care apar acolo. La referrer se scrie buxtotrader, daca nu e deja completat.
3. Apesi pe Surf Ads si dai click pe link-urile care iti apar acolo. Pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde si vei primi 0.01$ . Pe link-urile care ti le da acolo poti sa intri doar odata pe zi.
Asta e tot. Iata un exemplu de calcul:
Tu dai click 10 ads /zi = $0.10
170 referrals dau click 10 ads/zi = $17.00
Cistigul tau pe zi = $17.10
Cistigul tau pe saptamina = $119.70
Cistigul tau pe luna = $510.00
In momentul in care ai ajuns la 10$ poti sa scoti banii. Tot ce trebuie sa faci e sa apesi pe 'Payments' si alegi
suma care vrei sa o scoti. Banii ii vei primi in 30 de zile lucratoare fie pe card Visa
fie prin depozit bancar, in functie de cum vrei tu. Daca nu ai incredere ca o sa
primesti banii la timp poti sa intri pe forumul site-ului si sa vezi ca acolo toti zic ca
nu e nici o problema cu retragerea banilor.
Important este sa fi constant,sa intri in fiecare zi pe site si sa deschizi site-urile din 'surf ads'....
Cam astia ar fi tot. Daca respecti pasii poti sa ai un venit destul de frumusel din asta. Site-urile pe care o sa intri platesc bani foarte multi ca sa primeasca vizitatori si merita sa profiti de asta.
Multa Bafta
( vrei faci mai multi bani strange cati mai multi referrals )
no, adica voi la Braila sa inteleg ca nu respectati indicatiile pretioase de la centru???
alea pe care le dadea un vice d-al vostru, care spunea ca vede numa o alianta cu Bunicuta, si daca asta nu iese, musai opozitia.
mie se pare cam aiurea sa ii acuzi pe unii ca se aliaza cu tot cu aia cu care va aliati si voi.
adica PSD e misto la Bucuresti pt PNL, da e naspa la Braila?
si daca, "politic vorbind", nu ne-a uimit "intoarcerea la matca" a PD-ului, trag concluzia ca, "politic vorbind", ar trebui sa ne uimeasca al dracu de tare "intoarcerea la matca" FSN a "singurului partid de dreapta", nu-i asa???
sa fie oare asta o mica dovada a faptului ca
PCR=FSN=PSD+PNL+PDL+PC+PRM+UDMR???
eu cred ca da.
Dracu
Trimiteţi un comentariu