luni, iulie 14

Căldură mare, mon cher!

Ultimele două săptămâni le-am petrecut mai mult pe drumuri. Brăila, Bucureşti, iar Brăila, iar Bucureşti, apoi Ştefeşti şi, din nou, Brăila, apoi iarăşi Bucureşti... De aceea am scris destul de rar.

Astăzi, având mai mult timp, m-am uitat peste declaraţiile de presă făcute în ultimele zile de reprezentanţii clasei politice româneşti. E clar, partidele au uitat de vacanţă. Sunt mai active decât în restul anului.

Brusc, uitând de Băsescu, de uninominal, de dorinţa unuia sau altuia de a ajunge prim-ministru, uitând până şi de guvernul din umbră sau de cabinetul alternativă, PSD şi PDL şi-au reamintit că există o categorie destul de mare a populaţiei, numită alegători.

Bătălia pentru voturile acestora s-a concretizat şi de această dată în promisiuni electorale după care, dacă ar fi să le dai crezare, ai spune că din noiembrie România va deveni ţara în care câinii umblă cu covrigi în coadă.

Nu contează faptul că toate promisiunile făcute nu au nici o acoperire reală, nici o legătură cu realitatea românească, nu contează stabilirea priorităţilor sau elaborarea unor strategii. Cu heirupismul ce caracterizează clasa politică românească, au trecut toţi la atac. Hai să promitem! Îi păcălim şi de această dată! Ce va urma, nu mai contează...

Peste toate acestea, meteorologii anunţă un început de săptămână fierbinte. Oare căldura are vreo legătură cu declaraţiile de presă făcute în ultimele zile de reprezentanţii clasei politice româneşti ?


8 comentarii:

alexandru petras spunea...

caldura este de vina pt multe lucruri la noi... a si sarbatorile legale care sunt destul de dese... si inceputurile de saptamana si sfarsiturile de saptamana de asemenea :))

Diana Tuşa spunea...

@alexandru petras

:D

Anonim spunea...

Un liberal mic !!!
Bine punctat Diana !!! ... ,,Hai să promitem! Îi păcălim şi de această dată!,,
Doresc daca se poate sa-ti cunosc parerea personala despre promisiunea privind constructia podului de peste Dunare la Braila.
http://www.ziaruldebraila.ro/politic/podul_eterna_oferta.html

Diana Tuşa spunea...

@anonim

Constructia podului peste Dunare nu este o promisiune noua . De cativa ani incoace, odata cu fiecare campanie, tema podului a fost folosita drept "momeala electorala".

Nu stiu cati dintre braileni isi mai amintesc declaratia liderului democrat - la acea vreme - Horia Vasioiu care afirma sus si tare ca podul se va construi cu sprijinul lui Traian Basescu. De altfel, democratii au fluturat la conferintele de presa ale partidului un document prin care o firma japoneza urma sa finanteze construirea podului.

Dupa cum s-a putut constata, nu s-a ales nimic din promisiunea actualului presedinte, pe atunci ministru al Transporturilor. Alegerile au trecut, iar Basescu si partidul sau nu au facut nici pod, nici altceva.

Acum ideea a fost preluata de PSD.

Referitor la declaratia domnului Rotaru, mentionata in articolul pe care l-ai indicat, mi se pare pura demagogie: Oferta politică PSD+PC cuprinde trei pacte naţionale, pentru sănătate, pentru educaţie, pentru energie şi protecţia mediului. Printre promisiunile electorale figurează, din nou, construcţia podului peste Dunăre la Brăila (...) o ofertă care poate să ducă la readucerea încrederii în guvernanţi şi în clasa politică pentru că, după părerea mea, Alianţa DA a făcut cu multă generozitate promisiuni şi cu multă nonşalanţă nu s-a ţinut de ele şi de aici această neîncredere a oamenilor în partidele politice, în oamenii politici

Pe scurt, doar o alta declaratie politicianista de genul hai sa aruncam pisica in curtea celorlalti, poata electoratul va uita de promisiunile facute de noi si nerespectate tot de noi .

titisirbu spunea...

dupa caldura - ploaie.
Despre promisiuni - simplu
Un pod = 150-200 milioane euro cu facilitatile de acces incluse.
Incasari: 1.000 auto/zi x 7 euro = 7000 euro pe zi x 30 zile = 210.000 euro pe luna.
Cheltuieli de intretinere ( salarii,reparatii curente , marcaje , etc)= 100.000 euro pe luna ( vezi podul Giurgeni).
Profit dupa taxe impozite = 60.000 euro.
Ei si aici vine problema , daca calculezi si amortizarea mijlocului fix dupa normele contabile o sa constati ca trebuie sa vii cu bani de acasa sa mentii un pod in functiune.
Asa ca este exclus ca un investitor privat sa vina sa construiasca asa ceva.
O asemenea investitie va fi rentabila in 5-10 ani cind zona Braila -Galati va fi un conglomerat si va fi nevoie de transport rapid la porturile de la Marea Neagra.
Statul sa construiasca asa ceva exclus - deoarece are destule probleme cu finantarea infrastructurii rutiere - autostrazi -cu reabilitarea infrastructurii feroviare ca sa mai cheltuiasca inutil banii si pentru pod Braila-Tulcea.
Despre ce spune Stancu cu vrajeala lui ca va construi podul din fondurile C.J. - de unde iei Nasule banii ca bugetul C.J. este de aprox. 50 mil euro iar podul stii matale cit costa , din credite din obligatiuni judetene ( ai ca la asta nu te-ai gindit),din ce platesti ratele .
Ai vrea matale sa construiesti podul cu Concivia cel putin ca subcontractor sa mai umfli ceva banuti(sa stii ca si spre bucuria mea ca am actiuni la matale la Concivia).
Concluzie podul se va face dar nu acum ,peste 3-4 ani cind vor fi bani disponibili si cind zona se va dezvolta indeajuns ca acest pod sa fie viabil din punct de vedere economic.
Pina atuci construiti parcuri industriale , schimati structura invatamintului la Braila pentru a califica forta de munca de care este nevoie , acordati facilitati economice adevarate , zbateti-va pe la A.R.I.S. sa aduceti investitori la Braila , cadeti la pace cu cei de la Galati pe zona Braila-Galati faceti planuri de dezvoltare comune, sa puteti accesa fonduri europene, etc.
Nu o sa faceti nimic din astea in primul rind ca nu sunteti in stare , si in al doilea rind voi nu cistigati nimic din astea asa ca nu va intereseaza.
Voi prostiti lumea cu vrajeli ieftine si lumea pune botul ca este proasta - asta-i viata.
Asa ca o sa aveti succes.

Anonim spunea...

Vai de voi, inclusiv doamna viitor deputat, daca nu realizati ce inseamna un astfel de pod pentru zona Braila-Galati.
Vai de voi daca nu realizati ca investitiile in infrastructura nu se amortizeaza calculand profitabilitatea asa cum ai face-o de exemplu la un restaurant (50 ciorbe pe zi * 5 lei) -(leustean+morcov etc)
Infrastructura inseamna un intreg lant de activitati conexe care au de beneficiat, inseamna locuri de munca, inseamna deschidere si access catre noi oportunitati, inseamna pur si simplu progres. Pe asa ceva nu se poate pune pret dragii mei economisti de buzunar.
Cat despre finantare este drept venitul local este mic comparativ cu suma necesara, insa sunt sigur ca ati auzit si acolo la Braila de instrumentul financiar numit credit. Sau poate nu...

Anonim spunea...

poate un credit cu buletinul, nu-i asa? Scoate Stancu buletinul si il pune la bataie alaturi de Rotaru, ca de Tudose nu stiu daca se poate, ca ala nu-i in tabara lui.

In alta ordine de idei, mi-a placut raspunsul Dianei!

Anonim spunea...
Această postare a fost eliminată de către un administrator de blog.