Îmi cer scuze pentru absenţă! Dacă aş fi avut timp, aş fi scris probabil despre faptul că noi, liberalii, suntem adevăraţii câştigători ai acestor alegeri. Cum mi se pare aiurea să reiau ceea ce au declarat şi au scris alţii înaintea mea, trec direct la cele de zi cu zi. Nu înainte însă de a le mulţumi celor care au avut încredere în Partidul Naţional Liberal şi în reprezentanţii săi, precum şi tuturor membrilor noştri din teritoriu. Rezultatele s-au văzut!
Apropo de viaţa de zi cu zi, mai devreme, pe drumul de întoarcere de la Brăila, am ascultat la Kiss FM o emisiune despre fenomenul Emo şi cauzele apariţiei sale.
Ca persoană care se crede matură, toată dezbaterea mi s-a părut o porcărie. După părerea mea, "isteria" creată în jurul fenomenului se datorează în cea mai mare parte mediei şi goanei sale după senzaţional.
Cu toţii am trecut prin adolescenţă. E drept, generaţia de astăzi este mult mai precoce decât generaţia mea. La 12 ani interesele mele se concentrau în jurul păpuşilor sau, în cel mai rău caz, în găsirea unor soluţii pentru a scăpa de corecţia bunicii pentru cine ştie ce boacănă făcută.
Nici mai târziu nu ţin minte să fi avut vreo mare decepţie peste care să nu pot trece. Ca fiecare, la un moment dat, am aflat că Moş Crăciun nu există, ci există tata sau mama, am aflat cum este prima decepţie în dragoste, fără ca următoarele să fie mai uşoare, am aflat cum este să ai o nereuşită, chiar şi atunci când acel lucru era cel mai important în viaţă. Toţi avem emoţii, toţi avem câte o sensibilitate, fiecare dintre noi avem momente în care ne simţim intimidaţi de cineva.
Dar de aici şi până la a te izola de societate - fie şi prin aparteneţa la un grup - e cale lungă.
Trecând peste contribuţia mass mediei în toată chestiunea, nu poate fi negat faptul că adolescenţii de astăzi au o problemă mult mai mare decât a generaţiilor de ieri în găsirea propriei identităţi, a drumului propriu, cu regăsirea de sine.
Cărei cauze credeţi că se datorează acest lucru? Educaţiei primite? Lipsei de timp acordat copilului de către părinte? Sau, pur şi simplu este doar o nouă modă?
Apropo de viaţa de zi cu zi, mai devreme, pe drumul de întoarcere de la Brăila, am ascultat la Kiss FM o emisiune despre fenomenul Emo şi cauzele apariţiei sale.
Ca persoană care se crede matură, toată dezbaterea mi s-a părut o porcărie. După părerea mea, "isteria" creată în jurul fenomenului se datorează în cea mai mare parte mediei şi goanei sale după senzaţional.
Cu toţii am trecut prin adolescenţă. E drept, generaţia de astăzi este mult mai precoce decât generaţia mea. La 12 ani interesele mele se concentrau în jurul păpuşilor sau, în cel mai rău caz, în găsirea unor soluţii pentru a scăpa de corecţia bunicii pentru cine ştie ce boacănă făcută.
Nici mai târziu nu ţin minte să fi avut vreo mare decepţie peste care să nu pot trece. Ca fiecare, la un moment dat, am aflat că Moş Crăciun nu există, ci există tata sau mama, am aflat cum este prima decepţie în dragoste, fără ca următoarele să fie mai uşoare, am aflat cum este să ai o nereuşită, chiar şi atunci când acel lucru era cel mai important în viaţă. Toţi avem emoţii, toţi avem câte o sensibilitate, fiecare dintre noi avem momente în care ne simţim intimidaţi de cineva.
Dar de aici şi până la a te izola de societate - fie şi prin aparteneţa la un grup - e cale lungă.
Trecând peste contribuţia mass mediei în toată chestiunea, nu poate fi negat faptul că adolescenţii de astăzi au o problemă mult mai mare decât a generaţiilor de ieri în găsirea propriei identităţi, a drumului propriu, cu regăsirea de sine.
Cărei cauze credeţi că se datorează acest lucru? Educaţiei primite? Lipsei de timp acordat copilului de către părinte? Sau, pur şi simplu este doar o nouă modă?
